România a fost înzestrată de natură cu un relief variat și cu peisaje minunate. La aceasta s-au adăugat, de-a lungul timpului, lucrările întreprinse de om, care în lupta sa cu natura a umanizat peisajul, amenajând, construind, creând valori culturale.

Branul constituie una dintre aceste creații, în care omul, învingând natura și vicisitudinile istoriei și-a adus contribuția la realizarea unei părți a culturii și civilizației unitare a românilor. Datorită așezărilor geografice și climei, locuitorii acestui ținut mirific, își îndreaptă orientarea către practicarea unor ocupații productive, folosind la maximum eficienta resurselor naturale, dezvoltând în paralel păstoritul, creșterea vitelor și agricultura.

Branul a servit permanent ca o arteră de circulație și a constituit, după cum am spus, o zona pastorala, fiind încadrată între masivele Bucegi și Piatra Craiului. Toate aceste elemente fundamentale, face ca zona Branului sa fie una turistică, în continuă dezvoltare.

Studiile arheologice arată că această zonă datează din cele mai vechi timpuri, din paleolitic; urme ale vieții materiale provenind din secolele V-VII, atestând continuitatea vieții autohtone, fără alte suprapuneri, iar mai târziu, o locuire intensă, specific românească, ceea ce face ca zona să fie bogată în monumente arhitecturale.

Hrana oamenilor de aici, nu a fost niciodată o problema!

Bogată în proteină animală, pentru a le asigura forța necesară pentru munca depusă, a fost mereu o atracție pentru turiștii sosiți în zonă. De la bulzul pe jăratic, cu zară (lapte acru) și jintiță (grăsimea rămasă de la laptele închegat), până la sloiul de oaie (carne fiartă în grăsime proprie, până la dezgărdinarea de pe oase) sau păstrama la grătar, toate constituie bucătăria tradițional mocănească a Branului.