Zona Sibiului, aflată în partea sudică a Transilvaniei, a devenit un centru multicultural și multietnic, aici locuind împreună românii, sașii și maghiarii. Astfel, fiecare cultură și-a lăsat amprenta pe istoria, tradițiile, spiritualitatea și arhitectura acestor locuri. Toate acestea au culminat cu alegerea Sibiului drept capitală culturală europeană în anul 2007. Zonele limitrofe orașului sunt astăzi puncte de atracție turistică importante prin autenticitatea tradițiilor locale păstrate neschimbate de secole.
În bucătăria locală se observă, ca și în zona Făgărașului, multiculturalismul, îmbogățit de natura care a oferit localnicilor unele dintre cele mai bogate plaiuri pentru creșterea oilor. Astfel poate cele mai reprezentative manifestări ale bucătăriei sibiene, o reprezintă preparatele care au la bază laptele de oaie.
Sibiul este un oraș captivant atât prin trecutul său istoric încărcat, cât şi prin varietatea atracțiilor turistice şi oferta culturală. Străduțele înguste, coloritul clădirilor din cele trei piețe centrale, arcadele caselor, curțile interioare şi tunelele misterioase, pasajele vechi și acoperișurile pestrițe cu „ochii” larg deschiși vă vor face să simțiți șarmul deosebit al orașului.
Orașul a fost Capitală Culturală a Europei în 2007, iar în 2011 a fost cotat în faimosul Ghid Verde Michelin cu 3 stele, fiind numit „Mica Vienă–orașul care trebuie neapărat vizitat!”.
Zona pastorală Mărginimea Sibiului
Destinație Europeană de Excelență 2015 pentru Turism și Gastronomie.
Mărginimea Sibiului cuprinde 18 localități înșirate la poalele Munților Cindrel și Lotru, păstoritul fiind ocupația tradițională dată mai departe generație după generație de mii de ani. Obiceiurile și datinile se păstrează și în zilele noastre, iar meșteșugarii, tineri sau bătrâni, se bucură oricând de vizita celor dornici să le descopere tainele meșteșugurilor. Aceste valori neprețuite, păstrate ani de-a rândul, i-au adus Mărginimii, în anul 2009, titlul de Destinație Europeană de Excelență și în 2015, premiul de excepție în turism, „Mărul de Aur”.
Sursa: http://www.sibiu-turism.ro/
CIF 43784637
+40 727 319 777
ionut@ogre.ro
© Asociația Ogre Projects. Toate drepturile rezervate.